Zilele în care bibliobusul Bibliotecii Județene ‘George Coșbuc’ Bistrița-Năsăud ajunge în mijlocul copiilor și al cadrelor didactice din comunele și satele mai îndepărtate ale județului sunt unele de sărbătoare. Este al nouălea an în care acest minibus achiziționat de Consiliul Județean, la solicitarea conducerii Bibliotecii Județene, aduce cartea mai aproape de oameni.
Prevăzut cu rafturi și un calculator pentru a ține evidența împrumuturilor și returnărilor, dotat cu cărți noi, actualizate mereu în funcție de preferințele cititorilor, fiind pregătit inclusiv cu apariții în limbile maghiară și germană, bibliobusul a străbătut, în tot acest timp, mii și mii de kilometri și a reușit să readucă bucuria lecturii acolo unde fie nu există biblioteci sau librării, fie există biblioteci, dar fondul de carte este vechi sau nu este ocupat postul de bibliotecar sau bibliotecarul este, de fapt, un angajat al primăriei care ocupă un alt post, dar a primit în grijă și biblioteca.
Deplasările cu bibliobusul în județ i-au întărit convingerea managerului Bibliotecii Județene, Ioan Pintea, că cei mici încă mai citesc și că se bucură de cărțile noi la care au acces.

Foto: Tina Dumitrescu/AGERPRES
‘Tot timpul se spune că elevii nu citesc. E o minciună. Copiii ar citi, elevii ar citi, dar trebuie să aibă la dispoziție carte nouă, noutățile editoriale. Și de unde știu acest lucru pe care vi-l spun? Pentru că, după cum știți, aici, la Biblioteca Județeană ‘George Coșbuc’, noi avem un bibliobus. Și cu acest bibliobus noi am bătut drumurile județului și ne-am străduit să acoperim necesitățile de lectură, mai ales în zonele unde nu există biblioteci, deci în zonele rurale, în zonele care sunt departe, să zicem, de o bibliotecă orășenească. Eu însumi am fost împreună cu colegii mei în foarte multe zone și am observat că există o dorință de lectură formidabilă, că elevii, copiii, profesorii vor să citească. Trebuie să ținem cont și de următorul fapt, că nici bibliotecile școlare nu sunt dotate așa cum ar trebui. În unele localități, bibliotecile școlare nici nu există’, a explicat Ioan Pintea, pentru AGERPRES.
Acesta, pe lângă faptul că iubește cărțile și lectura, este, la rândul său, scriitor, dar și preot. A preluat conducerea Bibliotecii Județene în anul 2013, în urma concursului pentru postul de manager. De atunci a făcut eforturi pentru a revitaliza nu doar instituția pe care o conduce, care, cu sprijinul Consiliului Județean, s-a mutat în casă nouă și s-a extins cu o Casă a Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, ci și bibliotecile comunale. A avut întâlniri cu primarii și pe cei care au înțeles rostul bibliotecii a reușit să îi implice.
Managerul Bibliotecii Județene a vorbit laudativ despre implicarea primarilor și a bibliotecarilor de la Nimigea, Budești, Ilva Mare, Romuli, Tiha Bârgăului, Poiana Ilvei. ‘Secretul’ lor, potrivit lui Pintea? Clădiri adecvate, achiziții de carte nouă și bibliotecari dispuși să organizeze și alte tipuri de activități care să atragă cititorii – educaționale sau culturale.

Foto: Tina Dumitrescu/AGERPRES
‘Dacă am cartografia, dacă am face o hartă, cam pe toate văile avem cel puțin o bibliotecă sau două biblioteci care funcționează. Deci e foarte important ca primarii să înțeleagă că trebuie, pentru elevii din localitate, pentru cei care doresc să citească, să se străduiască, să repună pe picioare vechile clădiri, bibliotecile care au fost, sau să construiască biblioteci noi’, a spus Ioan Pintea.
Cu sprijinul Bibliotecii Județene, în luna noiembrie a anului trecut s-a redeschis, în condiții adecvate, biblioteca din Târlișua, comuna natală a scriitorului Liviu Rebreanu, unde o parte importantă din fondul de carte a fost distrusă de inundațiile catastrofale din iunie 2006.
‘A fost o perioadă destul de lungă, pentru că la Târlișua au fost și inundații, au fost niște calamități naturale și biblioteca, cărțile, mă rog, au fost distruse. A trebuit să rezolvăm noi, să ducem noi carte acolo. Am avut și sprijinul primarului de acolo, care a achiziționat, a cumpărat carte, pentru că legea le permite primarilor, chiar îi obligă să cumpere carte pentru bibliotecile comunale’, a spus Pintea.
În toamna aceasta vine rândul bibliotecii din Spermezeu, comună situată în aval de Târlișua, unde în ultimii ani activitatea a fost una intermitentă, după pensionarea fostului bibliotecar. Primarul comunei, Sorin Hognogi, a precizat, pentru AGERPRES, că biblioteca va funcționa într-un spațiu în căminul cultural reabilitat, la fel ca la Târlișua.

Foto: Tina Dumitrescu/AGERPRES
Recent, a fost inaugurat noul sediu al bibliotecii din Teaca, într-o clădire renovată printr-un proiect cu fonduri europene.
Clădirea, spune edilul din Teaca, Florin Oltean, va găzdui pe viitor și o creșă și un centru social pentru persoanele cu dizabilități, biblioteca ocupând doar două săli.
Biblioteca din Teaca și cea din Prundu Bârgăului (a cărei inaugurare a avut loc în 28 septembrie și care are post de bibliotecar ocupat) sunt principalele beneficiare ale proiectului ‘Digitalizarea bibliotecilor rurale din județul Bistrița-Năsăud pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale’, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), deoarece pentru ele au fost prinse și lucrări de reabilitare, respectiv modernizare.
Din păcate, bibliotecile revitalizate din Târlișua, Spermezeu și Teaca nu au bibliotecar angajat. Atribuțiile de bibliotecar sunt preluate de angajați ai primăriei care au, în principal, alte obligații.
La Teaca, primarul Florin Oltean speră să predea inventarul unui cadru didactic de Limba română, care să desfășoare, în plus, cursuri în spațiile renovate, folosindu-se inclusiv de noile dotări tehnologice.
‘Totul depinde, în mediul rural, de primar, de Consiliul Local. De ei depinde să aibă o bibliotecă, să aibă un bibliotecar angajat’, a apreciat managerul Bibliotecii Județene.
El nu se ferește să spună că situația bibliotecilor comunale, la nivelul întregii țări, este ‘un dezastru’, dar vine cu propunerea unui proiect național, guvernamental, prin care aceste instituții să fie salvate.
‘Dacă vorbim la nivel de țară, e un dezastru, după părerea mea. Bibliotecile, consiliile locale în subordinea cărora se află nu achiziționează carte. Deci majoritatea bibliotecilor comunale n-au mai achiziționat carte dinainte de 1989. (…) Ne străduim să facem tot ceea ce putem, dar vă spun și mă întorc la ceea ce v-am spus mai înainte: situația bibliotecilor rurale din România este într-o cădere formidabilă. După părerea mea, aici trebuie un proiect național, un proiect guvernamental. Trebuie, în mediul rural, construite spații pentru bibliotecă, restaurate spații pentru bibliotecă și, sigur, achiziție de carte nouă’, consideră Ioan Pintea.
Proiectul național ar putea include, potrivit lui Pintea, crearea unei flote de biblioteci mobile, pentru că acest tip de serviciu s-a dovedit cel mai eficient în a reda pofta de lectură, cel puțin celor mici. Dacă cititorul nu a mers la carte, a mers cartea la cititor, și asta cu costuri mai mici decât o reabilitare de clădire.
‘Părerea mea e că un proiect național pe tema bibliotecilor ar trebui să includă și așa ceva. Deci să includă și câteva, să spunem, parcuri de biblioteci pe roți, parcuri de bibliobuse. E esențial, spun eu, și cumva, poate dacă am avea înainte de a construi biblioteci, de a restaura clădiri în care au fost biblioteci, dacă am avea acest proiect pe bibliobuse și am avea un număr, să zic eu, semnificativ de bibliobuse la bibliotecile existente – vorbesc de bibliotecile din municipii, din orașe și așa mai departe -, atunci cred că am putea retrezi interesul pentru bibliotecă’, a opinat Ioan Pintea.
Dar pe adulți cum îi readucem în bibliotecă? Managerul Bibliotecii Județene ‘George Coșbuc’ Bistrița-Năsăud admite că ‘este puțin mai dificil’, însă, dacă actualele biblioteci sunt transformate în hub-uri, în spații în care se desfășoară și alte tipuri de evenimente – cursuri, ateliere, evenimente culturale -, ‘lucrurile se pot schimba’.
Dar trebuie devotament, a subliniat Ioan Pintea.
***
Despre devotament putem vorbi în cazul bibliotecarei din comuna Poiana Ilvei, Cristina Șteopoaie (43 de ani). Este soția preotului din sat, care a preluat parohia în urmă cu șase ani, și, după ce, un timp, a făcut naveta la locul de muncă din Sângeorz-Băi, unde era secretară de școală, a acceptat provocarea de a se ocupa de biblioteca comunală din Poiana Ilvei, acum trei ani.
Povestea acestei biblioteci a început abia în anul 2012, când a fost lansată o campanie de donare de carte pentru ca instituția să poată funcționa. Printre alte criterii, se cerea un volum de 8.000 de volume, au fost adunate în prima fază în jur de 5.000. În primăvara anului următor, campania a fost reluată, iar astfel s-a ajuns ca această comună de munte, cu circa 1.350 de locuitori, să aibă propria bibliotecă, în aceeași clădire în care funcționează școala.

Foto: Cristina Șteopoaie/Arhiva personală
Pentru a anima activitatea bibliotecii, al cărei prag era trecut mai multe de copiii de la școală, Cristina Șteopoaie a decis să organizeze în vara anului trecut, cu sprijinul primăriei și al școlii din localitate și inclusiv din fonduri proprii, o tabără gratuită pentru copiii din Poiana Ilvei, cu activități diverse: ateliere de pictură și de creație, activități educative susținute în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean și medicul din localitate, jocuri interactive, activități sportive. Credea că vor fi în jur de 30 de participanți, însă, în prima zi, la întâlnirea de la biserică, au venit peste 70, iar, ulterior, numărul a depășit 80.
‘Nu au venit doar copiii din comună, ci și cei care se aflau în vacanță la bunici’, ne-a explicat bibliotecara.
Copiii au avut parte în fiecare zi și de o gustare caldă, prin generozitatea unor sponsori, iar la final s-au bucurat de un foc de tabără, alături de părinți și bunici, și au primit diplome.

Foto: Cristina Șteopoaie/Arhiva personală
Anul acesta, la a doua ediție a ‘Taberei de vară’, organizată în perioada 20-24 iulie, au participat aproximativ 100 de copii. Numărul voluntarilor a crescut de la șase la 14, logistica a fost și mai impresionantă. Timp de șase ore, în fiecare din cele cinci zile de tabără, părinții au fost liniștiți: copiii lor erau împreună cu bibliotecara comunei, învățau lucruri noi, socializau și se jucau.

Foto: Cristina Șteopoaie/Arhiva personală
După finalizarea taberei, Cristina Șteopoaie a venit și cu ideea organizării unor seri de șezătoare pentru bătrânii satului. S-a țesut, s-a cusut, s-a povestit, s-a cântat, iar în ultima seară, participanții au îmbrăcat costumele populare specifice Văii Ilvelor, o zonă unde multe dintre tradițiile vechi încă sunt vii.
Bibliotecara a găsit și o metodă de a crește fondul de carte: s-a înscris la un concurs organizat de Fundația Melior, a cărei președintă este scriitoarea Ioana Nicolaie, a câștigat competiția și, astfel, a adus în comună, în iunie anul acesta, 564 de volume noi-nouțe, inclusiv cărți din seria Harry Potter, mult îndrăgită de copii.

Foto: Cristina Șteopoaie/Arhiva personală
Cărți noi au fost donate bibliotecii din Poiana Ilvei și de către Biblioteca Județeană ‘George Coșbuc’, iar bibliobusul a ajuns în mijlocul copiilor din comună de trei ori, de când Cristina Șteopoaie a preluat funcția de bibliotecar.

Foto: Cristina Șteopoaie/Arhiva personală
A fost greu, a fost ușor să organizați toate aceste activități, să animați o comunitatea întreagă, să faceți să crească și biblioteca? ‘Acum nu mi se mai pare greu. Am dovedit că se pot face lucruri și prin voluntariat. N-am crezut că voi ajunge bibliotecar, dar îmi place la maximum’, ne-a mărturisit Cristina Șteopoaie.
***
Situația bibliotecilor comunale din județul Bistrița-Năsăud nu este una roză, cele mai multe nu au posturile de bibliotecar ocupate sau nu au posturi dedicate acestei meserii, atribuțiile fiind preluate de alți angajați ai primăriilor. Iar datele sunt într-o continuă schimbare, pentru că este un sector afectat, în ultimul an, de pensionări.
Pe lângă eforturile constante depuse de Biblioteca Județeană pentru ca aceste instituții să supraviețuiască, au existat și fonduri europene, care au venit ca o gură de oxigen.
Proiectul ‘Digitalizarea bibliotecilor rurale din județul Bistrița-Năsăud pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale’, derulat prin PNRR, a beneficiat de o finanțare de aproximativ 3,3 milioane de lei. Potrivit informațiilor puse la dispoziția AGERPRES de către liderul de proiect, Primăria comunei Prundu Bârgăului, parteneriatul a fost format din 13 unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Bistrița-Năsăud din zona rurală, dintre care șase identificate cu marginalizare medie spre severă, conform Atlasului Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România (2016), iar celelalte șapte UAT-uri se regăsesc ca zone montane defavorizate.
Cele 13 primării de comună implicate în proiect, conform listei transmise de liderul de parteneriat, au fost: Prundu Bârgăului, Teaca, Telciu, Chiuza, Budacu de Jos, Ilva Mică, Lunca Ilvei, Maieru, Nimigea, Romuli, Șieu, Tiha Bârgăului și Zagra.
Proiectul a avut trei obiective specifice: renovarea și modernizarea a două biblioteci comunale, respectiv cele din comunele Teaca și Prundu Bârgăului, și dotarea cu echipamente digitale pentru a fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale; îmbunătățirea infrastructurii digitale pentru 11 biblioteci comunale prin echiparea acestora cu echipamente IT și multimedia (display-uri interactive, sisteme all-in-one, echipamente audio-video, imprimante, tablete, routere, proiectoare); dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru un număr de 2.500 de persoane din comunitățile rurale sau marginalizate din județul Bistrița-Năsăud, prin organizarea de cursuri de formare.
***
Potrivit ‘Breviarului statistic pe anul 2025’, dat publicității de Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud la începutul lunii august, în județ existau, la finalul anului trecut, 149 de biblioteci, incluzându-le pe cele școlare. Aceste biblioteci au raportat, în total, în jur de 30.400 de cititori activi. Aceasta înseamnă că, din totalul populației județului, doar aproximativ unu din zece cetățeni frecventează bibliotecile publice. AGERPRES
