Din oras

Bărbat din județul Ialomița, amendat pentru cerșetorie în Bistrița

Polițiștii locali au depistat, în parcarea unui supermarket de pe strada Andrei Mureșanu, un bărbat în vârstă de 67 de ani care apela la mila publicului.

Acesta, originar din orașul Căzănești, județul Ialomița, a fost condus la sediul nostru, identificat și sancționat conform Legii nr. 61/1991 cu o amendă în valoare de 500 de lei. În momentul depistării, avea asupra sa o sumă considerabilă de bani, obținută din cerșetorie, după doar câteva ore de „muncă „.

După finalizarea procedurilor, persoana a fost condusă, conform prevederilor legale, la stația CFR Bistrița Nord pentru a se întoarce la domiciliu.

Instituția face apel la cetățeni să nu încurajeze aceste acte și să nu ofere bani cerșetorilor.

”Dacă observați astfel de cazuri, vă rugăm să le semnalați la 0263 239 376 sau pe aplicația WhatsApp la numărul 0756 122 070”, transmite Poliția Locală Bistrița, care acționează constant pentru combaterea acestui fenomen.