
Un apel la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a semnalat prezența unui urs într-o gospodărie din zona Valea Budacului, municipiul Bistrița. La fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, iar jandarmii au constatat faptul că ursul care a traversat strada, se afla în curtea unei gospodării unde este construită o anexă, dar care este nelocuită în prezent.
După asigurarea unui perimetru de protecție, jandarmii au reușit să îndepărteze animalul folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei.
Ursul s-a retras în pădure, fără a provoca pagube materiale sau alte incidente. La fața locului s-au prezentat și reprezentanții autorităților competente să intervină în astfel de situații, conform procedurilor și prevederilor legale în vigoare.