
Anunțăm abonații care dețin locații de consum pe strada Secundară din localiatatea Bața că au fost identificate două avarii pe rețeaua de distribuție, prin urmare, astăzi, 27 august 2025, în intervalul orar 13.00 – 17.00 (estimativ), întrerupem furnizarea apei în vederea remedierii uneia dintre ele.
Pentru remedierea celei de a doua avarii, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei pe aceeași stradă din localitatea Bața mâine, 28 august 2025, în intervalul orar 09.00 – 14.00.
Menționăm faptul că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată și este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care înainte de consum, vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze față de consumatori pentru disconfortul creat în acest interval.
Vă stăm la dispoziție pentru sprijin și informații suplimentare la următoarele numere de telefon : 0263213117 și 0372742478.