In vizor

Un bărbat a murit, după ce a căzut cu scuterul electric

Un bărbat de 64 de ani a murit după ce a căzut de pe un scuter electric în localitatea Spermezeu. La sosirea echipajelor de urgență, el nu a răspuns manevrelor de resuscitare, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

”Victima a fost găsită inconștientă în stop cardio-respirator. Aceasta a căzut de pe un scuter electric. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, din nefericire victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate, astfel fiind declarat decesul la fața locului de către medicul care încadrează elicopterul SMURD solicitat la caz”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

”Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea verificărilor ca urmare a producerii unui accident pe drumul comunal 37A. Din primele date, un bărbat de 64 de ani din Spermezeu, în timp ce conducea un moped electric pe direcția Dobricel spre Spermezeu, pe un drum în pantă, a pierdut controlul direcției și a căzut. În urma accidentului, din nefericire, bărbatul a decedat. Cadavrul acestuia a fost transportat la spital, în vederea efectuării necropsiei”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.