In vizor

4600 de hectare de vegetaţie au ars în luna martie. O femeie a murit și alte două persoane au fost rănite

Incendiile de vegetație izbucnite în mai multe județe din țară au făcut primele victime. O femeie de 67 de ani a fost găsită carbonizată, în timp ce alte două persoane, printre care și un pompier, au fost rănite. În continuare, sunt intervenții masive pentru stingerea incendiilor, dar nicio localitate nu este în situația de evacuare preventivă, a anunțat duminică Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, într-o conferință de presă.

Mii de hectare de vegetație au ars în România de la începutul anului. În ianuarie, au fost 650 de hectare arse, în februarie 4.400 de hectare, iar în primele opt zile din martie au fost 4.600 de hectare arse. Numai în ultimele trei zile au fost 300 de incendii, a anunțat Arafat.

În urma incendiile de vegetație din județul Maramureș, o femeie de 67 de ani din Târgu Lăpuș și-a pierdut viața. Ea a surprinsă de incendiul din 7 martie și a fost găsit carbonizată de pompieri.

De asemenea, la Zătreni, județul Vâlcea, o persoană de 54 de ani a suferit arsuri, iar la Caraș-Severin un pompier a fost rănit după ce a căzut peste el o creangă.

„Pompierul este cu fractură de șold și cu traumatism cranio-cerebral, se află internat, dar viața lui este în afara oricărui pericol”, a spus Arafat.

Incendiile, puse pe seama oamenilor

Potrivit șefului DSU, aceste incendii de vegetație „nu pot fi puse pe seama temperaturilor crescute sau pe seama fulgerului”, ci pe seama unor acțiuni intenționate ale localnicilor, unii care vor, de exemplu, să curețe terenul.

„Putem să le punem doar pe seama unor acțiuni intenționate ale unor oameni care fie s-au obișnuit să facă acest lucru de mult timp, fie că unii o fac intenționat doar ca să curețe unele câmpuri, motiv pentru pentru care considerăm că majoritatea lor sunt rezultatul unor acțiuni intenționate”, a spus Arafat.

Potrivit șefului DSU, la acest moment sunt intervenții de mare amploare în desfășurare din cauza acestor incendii, cu un efort conjugat al mai multor forțe.

„Intervin forțe din mai multe instituții, pompieri sprijiniți de poliția de frontieră, de colegii de la MApN, de pompierii voluntari, de personal al ocolului silvic (…) Zeci de ore, dacă nu sute, au fost depuse până acum în care s-a intervenit deja în ultimele zile”, a mai spus Arafat.

Șeful DSU a mai spus că fumul dens îngreunează intervențiile din elicopter sau din avion: „La Huneodara a apărut un fenomem al fumului dens care a îngreunat inclusiv intervenția elicopterelor SMURD. Acest fum poate să impacteze intervenția, pentru că piloții nu au vizibilitate, nu știu unde să aterizeze”.

Șeful DSU exclude în acest moment luare de măsuri speciale, cum ar fi evacuarea preventivă.

„Nu avem la acest moment o localitate unde există intenția de evacuare. Dacă se vede că incendiul se apropie foarte mult de case, colegii pot imediat să solicite evacuarea”, a spus Raed Arafat.