Eveniment

Ziua Internațională a Romilor – 8 aprilie

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud prin Serviciul Cercetarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Multimedia, sprijină an de an Partida Romilor „Pro-Europa” și marchează cu respect Ziua Internațională a Romilor. Astăzi este o zi în care ne amintim cât de important este să fim uniți, deschiși și empatici unii cu alții. Este ziua în care celebrăm valorile culturale, istoria și identitatea romilor, recunoscând contribuțiile lor la diversitatea și bogăția comunității noastre.

Comunitatea romă face parte integrantă din societatea noastră și contribuie la dezvoltarea acesteia prin tradiții, muzică și valori, care merită să fie cunoscute și apreciate.

Originea Zilei Internaționale a romilor are la bază primul Congres Internațional al Romilor de pretutindeni, desfășurat la Londra pe 8 aprilie 1971, moment în care a fost înființată Uniunea Internațională a Romilor. În statele din Europa de Est, această zi a început să fie celebrată începând cu anul 1990.

În România, data de 8 aprilie este marcată ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării Legii nr. 66/2006 de către Parlamentul României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006.

Tot în anul 1971, la Congresul Internațional al Romilor, au fost adoptate oficial, mai multe simboluri și elemente identitare esențiale pentru comunitatea romă la nivel internațional: Roata cu spiţe „chakra”, Imnul internaţional al romilor, „Gelem, gelem” şi Steagul internaţional al romilor. Tot cu acel prilej a fost desemnată și limba comună – limba romani. Acest congres a fost un pas major în consolidarea identității culturale și politice a romilor la nivel global, marcând începutul unei reprezentări internaționale mai organizate.

Proveniența imnului „Gelem, gelem”, care se traduce în limba română „Umblăm, umblăm”, nu este foarte clară, existând în prezent mai multe versiuni ale ei, atât ale textului, cât și ale muzicii, dar toate îi atribuie o origine folclorică și se face referire la condiția nomadă și suferințele îndurate de romi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (numit Poraimos).

Steagul romilor reprezintă două benzi longitudinale: albastru în partea superioară, și verde în cea inferioară. Culoarea verde din jumătatea de jos a drapelului sugereazǎ pǎmântul şi natura, locurile pe unde peregrinează mereu romii, care-și stabilesc tradiţional, un popas temporar, în păduri și câmpuri înverzite, albastrul din jumătatea de sus sugereazǎ cerul senin, libertatea și curăţenia, un spaţiu nemărginit, iar roata roşie (chakra) din mijloc, cu 16 spițe, ne aminteşte cǎ romii sunt originari din India, simbolizând mișcarea continuă (nomadismul), destinul și ciclul vieții, unitatea și identitatea comună. În ansamblu, steagul reflectă echilibrul dintre natură și libertate, dar și memoria originilor și a modului de viață tradițional al romilor.

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud a fost, este și va fi mereu alături de comunitatea romă, prin susținerea unor activități culturale ce promovează cultura și valorile tradiționale rome, pentru a fi cunoscute și apreciate așa cum se cuvine.

Astăzi, la zi de sărbătoare pentru comunitatea romă, transmitem tuturor romilor din județul Bistrița-Năsăud sincere urări de La Mulți Ani, prosperitate și multă putere de muncă!