Parchetul General și Poliția Română desfășoară, miercuri, o operațiune la nivel național în cadrul mai multor dosare penale, care vizează infracțiuni din domeniul silvic, informatic și economic, inclusiv tăierea fără drept de arbori, furtul de arbori și falsificarea documentelor.
Operațiunea marchează atât Ziua Internațională, cât și Ziua Națională a Pădurilor și constă în efectuarea a 23 de percheziții la domiciliile administratorilor unor persoane juridice, la sediile sociale, depozitele de materiale lemnoase, precum și punctele de lucru ale mai multor operatori economici implicați în exploatarea și comercializarea materialului lemnos.
Conform unui comunicat al Parchetului General, acțiunea se desfășoară în cadrul mai multor dosare penale complexe, care vizează infracțiuni din domeniul silvic, informatic și economic, inclusiv tăierea fără drept de arbori, furtul de arbori, falsificarea documentelor și diferențele între stocurile fizice de materiale lemnoase și cele scriptice înregistrate în sistemul SUMAL 2.0, urmărindu-se identificarea eventualelor acte de punere în valoare sau avize de însoțire a materialului lemnos care ar fi fost utilizate cu încălcarea legii.
Operațiunea are ca obiectiv destructurarea mecanismelor infracționale ce acționează pe întreg lanțul de exploatare, transport, depozitare și valorificare a masei lemnoase.
Acțiunile se desfășoară simultan în județele Bistrița-Năsăud, Suceava, Arad, Hunedoara, Harghita și Caraș-Severin, vizând identificarea tuturor persoanelor implicate în lanțul infracțional, de la angajați ai ocoalelor silvice și operatori economici, până la intermediari și beneficiari ai materialului lemnos exploatat ilegal, precum și verificarea echipamentelor și dispozitivelor de marcare utilizate în exploatarea forestieră și a oricăror mijloace informatice sau documente contabile care ar putea releva existența unor evidențe paralele sau operațiuni ilicite.
Prin ridicarea și evaluarea acestor mijloace de probă, se urmărește reconstituirea întregului circuit al masei lemnoase până la valorificarea acesteia.
