In vizor

Bărbat din Dumitriţa, și-a incendiat mașina și și-a amenințat iubita

Un bărbat de 50 de ani din Dumitrița a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Bistrița, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, distrugere și conducere a unui vehicul fără permis.

La începutul lunii septembrie, oamenii legii au fost sesizați cu privire la un conflict izbucnit într-o familie din localitate. Potrivit verificărilor, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi amenințat concubina și și-ar fi incendiat autoturismul personal parcat în curte, focul extinzându-se și la o anexă gospodărească.

Totodată, ancheta a stabilit că, înainte de incident, acesta a condus mașina pe drumurile publice, deși avea dreptul de a conduce anulat.

În urma evaluării situației, polițiștii au emis, la data de 1 septembrie, un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, confirmat ulterior de Judecătoria Bistrița. La aceeași dată, el a fost internat într-o unitate medicală.

Ulterior, la data de 8 septembrie, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea polițiștilor Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit pentru amenințare, distrugere și conducere fără permis.