In vizor

Autoturism căutat de autoritățile din Elveția, depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud

 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.

În fapt, la data de 9
decembrie a.c., polițiștii Serviciului
de Investigații Criminale au
identificat și depistat în posesia unui bărbat, de 40 de ani, din
Coșbuc, un autoturism care figura ca fiind căutat de către
autoritățile din Elveția, din luna februarie 2023.

Autovehiculul, estimat ca
fiind în valoare de 30.000 de euro, a fost indisponibilizat de
polițiști.

În cauză a fost întocmit
dosar penal pentru tăinuire, iar cercetările sunt continuate de
către polițiști în cooperare cu autoritățile judiciare
elvețiene, pentru documentarea faptei și stabilirea vinovăției
persoanelor implicate.