Un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani a fost lovit, luni, de un tren Regio, între localitățile Beclean și Șintereag din județul Bistrița-Năsăud.
Un apel la 112 anunța un accident feroviar. Un autoturism a fost lovit de tren la trecerea la nivel cu cale ferată spre Agrișu de Jos.
”Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD intervin la un accident feroviar între localitățile Beclean și Șintereag la intersecția cu localitatea Agrișu de Jos.
Trenul personal Bistrița-Cluj a acroșat un autoturism. În urma accidentului o victimă care se afla în autoturism are nevoie de îngrijiri medicale, victima este conștientă și cooperantă.
În tren se aflau aproximativ 100 de persoane care nu au nevoie de îngrijiri medicale” au transmis reprezentanții ISU BN.
UPDATE
”Victima, un bărbat în vârstă de 68 de ani, prezenta dureri în zona pieptului. După evaluarea medicală la fața locului a fost transportat la CPU Beclean pentru investigații medicale suplimentare” au transmis reprezentanții ISU BN.
