Jandarmii montani din Piatra-Fântânele și Colibița au intervenit pentru limitarea extinderii unui incendiu de vegetație izbucnit în apropierea pădurii, în zona lacului Colibița.
Un proprietar de teren din zona Drumul Blajului, din apropierea lacului Colibița, a aprins focul pentru arderea unor resturi vegetale la mai puțin de 30 de metri de liziera pădurii. Din cauza vântului puternic, focul s-a extins rapid către fondul forestier.
Persoana în cauză a fost sancționată de către jandarmii montani cu amendă în valoare de 5.000 lei. (L171/2010, art. 9, lit. b).
Jandarmii montani din cadrul posturilor Piatra-Fântânele și Colibița, aflați în zonă într-o acțiune pe linie piscicolă, au observat incendiul și au intervenit pentru limitarea și stingerea acestuia, solicitând în același timp și sprijinul pompierilor.
Persoana responsabilă va fi sancționată contravențional pentru aprinderea focului la o distanță mai mică de 50 de metri față de liziera pădurii, faptă interzisă de legislația în vigoare.
