Proiectul care vizează înființarea unui parc de specializare inteligentă în orașul Beclean a intrat într-o nouă etapă, anunță administrația locală.
Potrivit reprezentanților Primăriei, în această perioadă se desfășoară lucrări de trasare și pregătire a terenului, etapă necesară pentru demararea viitoarelor construcții.
Investiția presupune amenajarea unor loturi dedicate investitorilor, realizarea drumurilor de acces și a infrastructurii interne, precum și instalarea unor rețele complete de utilități. Proiectul mai include iluminat public modern, un post de transformare și soluții menite să asigure eficiența energetică a întregii zone.
„Prin realizarea acestui parc construim infrastructura necesară pentru dezvoltarea mediului antreprenorial local și pentru crearea de noi locuri de muncă”, au transmis reprezentanții Primăriei Beclean.
Parcul de specializare inteligentă va fi amenajat în zona industrială a orașului, pe o suprafață de aproximativ 5 hectare, urmând să găzduiască mai multe companii.
Valoarea totală a proiectului este de 19.876.855,28 lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.
