Eveniment

Evenimente speciale dedicate artei contemporane la Cmplexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud are plăcerea de a invita publicul joi, 19 februarie 2026, la două evenimente speciale dedicate artei contemporane, care se vor desfășura succesiv în spațiile muzeale și vor reuni demersuri artistice distincte, precum și momente de recunoaștere profesională.

Primul eveniment al serii va avea loc începând cu ora 17.00, în Sala “Grigore Bradea”, unde va fi decernat Premiul “Miron Duca” pentru expoziții personale, acordat artistului Emil Cassian Dumitraș, ca recunoaștere a parcursului său artistic și a contribuției aduse domeniului artelor vizuale contemporane. Momentul festiv va celebra creația artistului și va încuraja dialogul dintre opera sa și public.

În continuarea serii, de la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției “ÎN ABSTRACT – MACRO”, semnată de artista Mirela Iordache. Expoziția reunește lucrări de mari dimensiuni din proiectul MACRO și propune o explorare a limbajului abstract prin gest, culoare și structură, într-o prezentare muzeală ce apropie privitorul de procesul pictural și de lectura directă a suprafeței.

Cele două evenimente găzduite de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud conturează o seară dedicată artei contemporane, dialogului cultural și valorizării creației artistice actuale.

Intrarea este liberă.