In vizor

Elevii bistriţeni au acces gratuit la patinoar, în perioada 15-19 decembrie

 

Primăria Bistrița, în parteneriat cu Ice Arena, lansează o inițiativă specială dedicată elevilor: acces gratuit la patinoarul amplasat în fața Palatului Culturii, în perioada 15–19 decembrie 2025, când în școlile din municipiu are loc Săptămâna Altfel.

Săptămâna Altfel pe gheață! Primăria Municipiului Bistrița, alături de Ice Arena, oferă elevilor o surpriză de sezon: acces gratuit la patinoarul din fața Palatului Culturii în perioada 15–19 decembrie 2025, între orele 09:30 – 14:00! Gratuitatea este valabilă pentru elevii însoțiți de cadre didactice, astfel încât fiecare clasă să se poată bucura în siguranță de o activitate recreativă în aer liber.

Organizatorii precizează că închirierea patinelor se achită separat, la momentul accesului pe gheață.

Pentru participare, unitățile de învățământ sunt invitate să efectueze programări la numărul de telefon 0744 340 171.