Din oras

”Povestea Vinului” revine pe pasajele Bistriței, între 22 și 24 august

După o pauză de doi ani, festivalul ”Povestea Vinului” revine la Bistrița. În perioada 22 – 24 august, locuitorii orașului sunt invitați să redescopere pasajele din centrul istoric și să se bucure de o atmosferă relaxată, în care vinurile locale, gastronomia, arta și muzica se împletesc armonios.

Evenimentul va avea loc pe două axe culturale importante: Axa Artelor (între Bulevardul Republicii, zona Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, Piața Centrală, Piața Mică și Palatul Culturii) și Axa Breslelor (între Turnul Dogarilor și strada Gheorghe Șincai).

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea degusta vinuri din podgorii locale, vor descoperi produse artizanale și meșteșuguri tradiționale, iar seara vor fi răsfățați cu concerte live susținute de artiști precum Mihail, Koszika & The Hotshots, Jazzybit, Dima Belinski, Timothy Kross, Florin Ștefan & Band, Soiree, Jam și Bancea, Borzoș & Năsăudean. Momentele artistice vor avea loc pe scena principală care va fi amenajată lângă foișorul din Parcul Municipal.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural ”George Coșbuc” și ADI Turism Bistrița-Năsăud, la inițiativa Asociației Mocănița Transilvaniei.

”Ne dorim ca bistrițenii să-și redescopere orașul, iar prin ochii lor, să devină cei mai sinceri și entuziaști ambasadori ai acestuia”, transmit organizatorii.